Noul anunț făcut de organizatorii concertului cântărețului Julio Iglesias în România după scandalul provocat de Mihai Gâdea

Noul anunț făcut de organizatorii concertului cântărețului Julio Iglesias în România după scandalul provocat de Mihai Gâdea
Publicat: 18/05/2015, 19:09
Actualizat: 07/11/2019, 07:42

„În urma numeroaselor supoziții publicate – sau informări neclare – transmise publicului prin intermediul canalelor mass-media, precum și al rețelelor de socializare cu privire la datele de desfășurare ale celor două concerte pe care artistul internațional Julio Iglesias urmează să le susțină împreună cu fiul său, la Cluj și București, organizatorii precizează că ambele evenimente se vor desfășura conform programului anunțat”, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Astfel, Julio Iglesias și Julio Iglesias Jr. vor evolua pe scena Sălii Polivalente din Cluj în data de 22 mai, iar, la Sala Palatului din Capitală, în data de 2 iulie.

Totodată, organizatorii menționează faptul că anunțul reprogramării concertului de la București pentru data de 2 iulie a fost făcut cu o zi înainte de apariția artistului Julio Iglesias Jr. în emisiunea „Sinteza Zilei”, de la Antena 3, amânarea neavând nicio legătură cu incidentul petrecut.

Julio Iglesias Jr. a participat, joi seară, la „Sinteza zilei” de la Antena 3, iar, la finalul emisiunii, a spus, la solicitarea moderatorului, „Jos Băsescu”.

Reprezentanții cântărețului Julio Iglesias Junior au transmis, vineri, un comunicat de presă, care de altfel a fost postat și pe pagina de Facebook a lui Julio Iglesias, explicând că artistul nu cunoaște limba română și a repetat cu bună-credință „Jos Băsescu!”, atunci când moderatorul i-a cerut acest lucru.

„În urma emisiunii «Sinteza zilei» (Antena 3) din 14 mai 2015, în care prezentatorul Mihai Gâdea, în ultimele secunde ale emisiunii, l-a întrebat «inocent» pe Julio Iglesias Junior «Pot să te învăț ceva în limba română?», după care l-a pus să repete în românește, fără să îi spună ce înseamnă acele cuvinte, «Antena 3 e aici. Jos Băsescu!», managementul artistului precizează clar următoarele: Julio Iglesias Junior nu cunoaște limba română, nu este familiarizat deloc cu numele românești și, când a repetat după Mihai Gadea, cu bună-credință, «Jos Băsescu!», nu s-a gândit nicio clipă că este vorba de un slogan politic”, se arată în comunicatul transmis de reprezentanții artistului.

Potrivit acestora, fiind ultimele secunde ale emisiunii, Julio Iglesias Junior a crezut că este vorba despre câteva cuvinte de rămas-bun în limba română, pe care prezentatorul îl ruga să le repete după el, pentru telespectatori.

„Julio Iglesias Junior nu este la curent cu politica din România, nu cunoaște politicienii români și, neștiind deloc limba română, nici măcar nu și-a dat seama că propoziția «Jos Băsescu!» includea numele unei persoane”, mai spun reprezentanții artistului.

De asemenea, managementul artistului precizează că Julio Iglesias Junior „a fost indus în eroare în mod voit de către moderatorul emisiunii, Mihai Gâdea, într-un mod absolut regretabil și incalificabil”.

„Artistul nu și-ar permite niciodată să vină la televiziune să spună, în cunoștință de cauză, «Jos politicianul X!» sau «Jos politicianul Y!». Julio Iglesias Junior a venit în România și a acceptat invitația de a participa la emisiune pentru a vorbi exclusiv de concertele pe care le va oferi în România alături de tatăl său, Julio Iglesias”, se mai arată în comunicatul citat.

Totodată, în comunicatul citat se precizează că artiștii nu doresc să fie implicați în nicio chestiune de natură politică.

„Este absolut regretabil gestul Antenei 3, de care ne delimităm total pe această cale”, se mai arată în comunicatul citat.

Sâmbătă, Mihai Gâdea a publicat pe pagina sa de Facebook următorul mesaj: „În emisiunea de joi, avându-l invitat pe Julio Iglesias Jr, am folosit două strigături din folclorul urban. Nu am avut intenția de a aduce pe nimeni în ringul unei lupte pe care știți bine că am dus-o singur mereu. Respect familia Iglesias, le iubesc muzica și vreau să îi asigur că prețuirea ce le-o port m-a determinat să adresez invitațiile către domnii Julio Iglesias și Julio Iglesias Jr., pentru a fi oaspeți ai emisiunii pe care o realizez. Alături de cele două formule devenite folclor, i-am oferit invitatului meu și ocazia de a transmite publicului din România îndemnul de a veni la concertul său din București. Regret sincer dacă am afectat sensibilitatea domnului Iglesias sau a vreunui membru al familiei sale!”.

Așadar, vineri, începând cu ora 20.00, Julio Iglesias va concerta pentru a doua oară la Cluj, în prezența celor aproximativ 7.000 de spectatori așteptați la Sala Polivalentă. Show-ul artistului va fi deschis de recitalul fiului său Julio Iglesias Jr. și va cuprinde cele mai frumoase melodii din repertoriu.

Același spectacol va fi reeditat în data de 2 iulie, la Sala Palatului din Bucuresti. În continuare, spectatorii interesați își pot procura bilete la concert prin intermediul agenției Eventim, de la magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carturești, Humanitas, de la Sala Palatului, precum și online, prin www.eventim.ro, la prețuri variabile în funcție de categoria de loc.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Răsturnare de situație în cazul dentistei din Brăila! Aceasta ar fi fost ucisă de mafia...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
A explodat BOMBA despre Traian Băsescu! S-a aflat ce a făcut fostul președinte al României
Ce a ajuns să facă Oana Zăvoranu. E foame mare de bani
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Reacția Claudiei Pătrășcanu după declarațiile făcute de Gabi Bădălău despre momentul în care și-ar fi...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Noi speranțe în lupta cu HIV, după ce încă un bărbat a fost vindecat de...